Cursuri și îndrumare în meditație, Qigong și Laya Yoga

Când îți place să practici pentru tine, disciplina apare natural

Cum lucrăm cu frica (8) – ajutorul elementelor naturii

Vezi şi introducerea la seria despre frică. Ea include 8 soluţii:
relaxarea, respiraţia, mişcarea, acţiunea, nutriţia, împământarea, energia, natura.

În acest articol: despre lucrul cu elementele naturii, un ajutor preţios în lucrul cu emoţiile.

Lucrul cu copacii

Unul din cel mai frumoase moduri de a scăpa de energia emoțiilor negative este să lucrăm cu copacii. Astfel putem nu doar să eliminăm frica, furia sau tristețea, ci chiar să ne încărcăm cu energie și esență vitală, care ne reface corpul și ne redă tinerețea. Acest mod de lucru este benefic atât pentru practicant, cât și pentru copac, întrucât energia emoțiilor umane, fie ele și negative, este ceva de un ordin superior pentru forme de viață precum copacii. Ei le pot transforma și se pot folosi de ele, chiar dacă pentru noi sunt negative în sensul că ne distrug sănătatea. Frica noastră este, pentru un copac, ce ar fi pentru noi o trăire pe care o are o formă evoluată de conștiință cum ar fi planeta Pământ sau Soarele. Nici nu ne putem imagina așa ceva. Modul concret de lucru cu copacii este foarte simplu, dar necesită inițiere. Dacă vreți să lucrați fără a ști cum, doar stați în preajma copacului și cereți-i să vă ajute, dar nu țineți palmele la 2 centimetri de el și nu atingeți copacul ca să inițiați voi direct un schimb energetic, atâta timp cât nu sunteți 100% siguri că ați fost acceptați.

Ritualul Focului

În multe tradiții șamanice, focul (fizic) se folosește pentru a scăpa de frică. Există un ritual în care se aprinde un foc sau o candelă mai puternică și oamenii stau în cerc în jurul flăcării. Poate să fie și o butelie folosită în drumețiile montane. La workshopurile la care am fost eu, în peșteră, am folosit o astfel de sursă de foc. Astfel, intrând într-o stare profundă de liniște, fiecare se conectează cu frica sa amintindu-și diferite lucruri din viața sa care-i produc frică și are intenția de a arunca în foc fricile respective, pe tot parcursul acestui ritual uitându-se mereu fix către flacără. În general, este mai bine dacă o astfel de sesiune de lucru este condusă de cineva care are un pic mai multă energia astfel încât să poată să transforme o parte din frică și să ajute participanții să intre într-o stare profundă și detașată, ca să poată să observe fricile și să le arunce în foc, fără să înceapă să gândească și să le amplifice și mai mult prin gânduri.

Lucrul cu vântul

Poti de asemenea sa stai in vant si te gandesti ca vantul iti ia fricile si te curata de ele. Aceasta este o tehnica pe care am invatat-o intr-o perioada de la cineva pe nume Remer Ra, cu care n-am mai tinut legatura si nu urmez invataturile lui, insa aceasta idee legata de faptul ca vantul ne poate curata de frici poate fi util de incercat, mai ales ca prin simpla intentie, cu siguranta functioneaza datorita unui principiu universal numit principiul mimetismului. Intotdeauna asocierea unei actiuni fizice, care implica ceva material, cum ar fi vantul, este insotita de o intentie, faptul ca exista si o componenta materiala poate sa faca acel “ritual” foarte puternic.

Soarele: Legat de elementele naturii, merită menţionat şi faptul că expunerea la lumina directă a Soarelui ajută enorm în menţinerea echilibrului emoţional. Expunerea la soare ajută la producerea vitaminei D şi la fixarea calciului şi a altor minerale necesare sistemului nervos. Chiar dacă este iarnă, e bine să profităm de zilele cu soare şi să ieşim la geam (cu geamul deschis), să-l lăsăm să ne vadă măcar faţa şi braţele, întrucât nu este de glumă cu lipsa vitaminei D.

Alte ajutoare:
Pentru un plus de speranţă şi pentru a vă reaminti cine sunteţi cu adevărat, nu rataţi transmisiunile gratuite cu Braco, un om simplu prin care se întâmplă minuni. În lume sunt câţiva oameni ca el prin care curge lumina şi iubirea cu atâta putere.
Căutaţi Braco România şi intraţi pe site-ul internaţional pentru transmisiunile live.
De asemenea, Inelia Benz propune pe site un exerciţiu de procesare a fricii, spunând că este una din uneltele esenţiale în procesul de ascensiune.
Site-ul lui Remer Ra, pe care îl găsiţi aici, ne învaţă să lucrăm cu elementele naturii.

Cu un SHARE mă ajuți să ofer inspirație mai multor oameni

Articol publicat în categoria: Emoţii

CADOU PENTRU TINE:

Abonează-te la newsletter și vei primi prima parte din 3 cursuri: cel cu pozițiile pentru creșterea energiei din Qigong, cel cu 22 de tehnici de respirație pentru energie, echilibru și prosperitate și cel de Wuji Gong (o serie de mișcări creată de fondatorul Tai Chi-ului).

Da, sună bine!
Urmărește pagina de Facebook

Subiecte abordate

Ai vreo întrebare pentru mine? Mergi la Contact.

Azi nu e nevoie să urci un munte ca să afli unele din cele mai eficiente tehnici de Qigong. Am pregătit 5 exerciții pentru tine pe care le poți practica îndată ce le-ai citit.

Primește exercițiile și alte "secrete" pe e-mail