Ateliere de Frame Drum și Laya Yoga
Vreau să organizez o serie de ateliere în care vom explora RITMUL în două feluri:
– învățând diferite ritmuri la frame drum (tobă șamanică la care se cântă cu mâna)
– practicând Yoga Ritmului sau Laya Yoga, în care vom lucra cu mantre puternice precum AUM
Multe persoane care cântă la tobă șamanică au preocupări spirituale și cântă la tobă ca o formă de meditație, de aceea cred că această combinație între lucrul cu toba și lucrul cu sunetul invizibil (mantrele) are sens nu doar pentru mine, ci și pentru voi.
Cântând la tobă:
– îți dezvolți coordonarea, atenția și memoria
– creezi noi legături neuronale
– vei putea stăpâni mai ușor ritmul și la alt instrument muzical
Lucrând cu mantrele vei putea de asemenea să îți dezvolți atenția și memoria, dobândind claritate mentală, mai ales că aceste mantre le emitem de obicei din centrul capului, din chakra a 6-a, chiar dacă poți să practici și pentru orice alt scop (vindecare, depășirea fricilor, etc.).
Vei învăța de asemenea noțiuni de teorie muzicală orientală pe care cred că puțini profesori de muzică români la cunosc.
Dacă te interesează, te invit să îmi scrii la dan@neiqigong.ro și te țin la curent.