Cursuri și îndrumare în meditație, Qigong și Laya Yoga

Când îți place să practici pentru tine, disciplina apare natural

Curs săptămânal – Meditație, Yoga și prinicpiile cultivării disciplinei

În fiecare MIERCURI, 18:00 - 19:30 - Cabinetul de Osteopatie
Detalii la pagina contact, confirmarea pe mail sau la telefon

Se spune că fără disciplină nu există libertate. Una din pasiunile mele este să le arăt celor care doresc să practice tehnicile energetice și meditația cum pot să aibă disciplina necesară ca să poată obține rezultatele dorite și mai ales, faptul că practica poate fi de asemenea ușoară și plăcută. Încerci de ani de zile să devii mai organizat(ă) și să exersezi sau să meditezi zilnic? Te invit să participi la un curs săptămânal 50% practic unde la fiecare întâlnire afli exact lucrurile care să te ajute să faci realmente progrese în această direcție.

La aceste cursuri vom practica tehnici esențiale din Yoga

Vom practica printre altele:

Dar și tehnici care sunt universale, adică nu țin de un sistem anume:

Fiind puține tehnici, le poți integra ușor în programul zilinic și să le practici pe cont propriu. Mulți merg la cursuri de Yoga dar li se pare dificil să practice Yoga acasă. Dacă urmezi recomandările mele nu vei avea această problemă.

Un curs potrivit atât pentru începători cât și pentru avansați

Cursul este perfect accesibil oricui, indiferent dacă a mai studiat înainte.

De fapt, oriunde ai fi studiat înainte, este foarte puțin probabil să ți se fi spus unele din lucrurile pe care eu le voi preda la acest curs chiar la început.

Începătorii pot:

Avansații pot:

Este o singură diferență față de un curs de începători normal:

Vom face tehnicile cele mai importante, nu cele care le fac plăcere începătorilor. Dacă le faceți, o să vă facă și plăcere, dar trebuie întâi să încercați. De obicei începătorii nu sunt atrași de genul de tehnici pe care le voi propune eu.

Dacă la grupul de exersare facem tehnicile care să le facă plăcere începătorilor, la cursul acesta facem exact invers: facem tehnicile cele mai puternice din Yoga și găsim un mod în care să ne facă și plăcere. Atunci când o tehnică funcționează, îți face plăcere pentru că simți energia.

Singura problemă este că nu simți energia chiar de la început, cel puțin nu mereu.

Unii simt.

Dar dacă nu simți, trebuie să te întrebi constant: cum pot să fac mai bine? Răspunsurile le voi oferi desigur eu, dar dacă nu te interesează (realmente) cum să îți iasă tehnicile mai bine, nu o să ai răbdare să mă asculți. Și atunci ar fi mai bine să vii la grupul de exersare unde nu predau mult și nu este aproape deloc teorie.

Dacă însă vrei să descoperi cele mai eficiente tehnici, te invit la acest curs care va fi 50% teoretic și 50% practic și unde îmi propun să vă ajut să aveți disciplină și să vă placă să practicați.

Primește noutățile prin e-mail