Cursuri de Tai Chi – formele create special pentru cultivarea energiei interne
"Cu mișcare suficientă, nu există degradare." Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben
Practicat în toate colţurile lumii, Tai Chi-ul a început ca o artă marţială în adevăratul sens al cuvântului, dar a fost apoi transformat într-un exerciţiu pentru sănătate şi echilibru. Orice formă de Tai Chi mişcă energia. Când practici Tai Chi respiri mai profund, îţi corelezi mişcarea cu respiraţia şi înveţi să te relaxezi tot mai mult. Îţi îmbunătăţeşti în acelaşti timp echilibrul şi coordonarea şi înveţi mai multe despre corpul tău. Dar nu toate formele de Tai Chi au acelaşi efect.
Fondatorul Tai Chi-ului a creat și o formă mai scurtă, special pentru cultivarea energiei – Wuji Gong.
Se pronunță “u gi gong”. Acel Wu Ji înseamnă vidul primordial, iar gong înseamnă măiestrie sau abilitate. Wu Ji Gong ne dă abilitatea de a ne conecta la această energie primordială care ne ajută să ne echilibrăm și să ne regenerăm corpul fizic și chiar să ne vindecăm.
Wuji Gong se învață mult mai rapid decât Tai Chi-ul. Din experiența mea, mulți oameni care încep să învețe Tai Chi se lasă de practică și uită mișcările. De fapt, majoritatea oamenilor care învață orice practică se lasă. Dar diferența este că Wuji Gong poate fi reluat oricând, cu ajutorul unor videoclipuri sau materiale ajutătoare, odată ce l-ai învățat. Au existat chiar oameni care l-au învățat direct de pe Youtube. La Tai Chi, așa ceva mi se pare imposibil.
Dar, pentru că ai căutat informații despre Tai Chi, nu despre Wuji Gong, hai să îți povestesc mai departe cum este cu Tai Chi-ul, căci și el are beneficiile lui. Vei afla despre:
– acea formă scurtă practicată în sânul familiei Yang, Tai Chi Chi Kung 13 forme
– stilul marţial, de luptă (cu link către un articol dedicat)
Despre Tai Chi Chi Kung
Eu am început să predau acum 10 ani o formă de bază, pentru sănătate care făcea parte din sistemul Universal Healing Tao. Avea doar 13 mișcări și era considerată o formă de bază, practicată în interiorul familiei Yang, pentru cultivarea energiei interne, ca bază pentru celelalte mişcări de luptă.
Cele 13 mișcări se execută în toate cele 4 direcţii. Avantajul ei este că se învaţă foarte repede faţă de alte stiluri de Tai Chi şi mai ales, faptul că a fost creată special pentru sănătate. Avantajul ei faţă de Qigong-ul static este că ne ajută să mişcăm energia cu mai multă putere prin corp şi de asemenea, să ne liniştim mintea şi să ne eliberăm respiraţia. Este un ajutor preţios alături de alte forme de cultivare a sănătăţii.
Te ajută mai ales dacă vrei să îţi pui în mişcare energia şi să depăşeşti diferite probleme care au legătură cu stagnarea energiei: dureri, umflături la genunchi, ficatul mărit, etc. Când practicăm, putem accentul pe respiraţia profundă şi mişcarea corpului ca pe un întreg. Această formă de mişcare ne învaţă să avem răbdare şi chair îmbunătăţeşte răbdarea, acesta fiind un mare avantaj pentru omul agitat de la oraş. În Tai Chi, corpul, mintea şi inima devin una.
Beneficiile sale sunt multiple şi ele vin de la sine prin simpla practicare a exerciţiului, fără să trebuiască să ne străduim să ne relaxăm sau să respirăm mai profund. Personal consider că orice abilitate pe care o căutăm precum abilitatea de a intra rapid într-o stare de relaxare se poate dobândi în felul următor:
– 50% prin Qigong, meditaţie şi observarea stării interioare pe parcursul zilei
– 50% prin practicarea unei forme de mişcare energetică, cum ar fi Tai Chi, Pase Magice, Wuji Gong, Hatha Yoga, etc.
Atunci când folosim metoda a doua (practicarea unei forme dinamice de exersare), începem să simţim aceste calităţi în interiorul nostru, şi este mai uşor să le căutăm apoi, pe fiecare pe rând, prin practici de alt tip. Printre calităţile care se dezvoltă enumăr câteva, putând fi ţinute minte mai bine prin acronimul FeLinaR (unde R reprezintă trei abilităţi):
– Focus
– Linişte
– Relaxare
– Respiraţie profundă şi uşoară
– Răbdarea se dezvoltă de la sine
– În plus, ne devoltă coordonarea, mişcările fiind complexe şi solicitând ambele emisfere cerebrale
– Duce la îmbunătăţirea echilibrului fizic, ceea ce duce la echilibru interior energetic, emoţional şi mental
Un scurt videoclip cu Andrew Fretwell, instructor senior în sistemul Universal Healing Tao, demonstrând forma:
Diferența între Qigong și Tai Chi
În practică, diferența este că la Tai Chi trebuie întâi să înveți mișcările, ca să poți apoi să simți energia. La cursurile de Qigong, poți să simți de la început că ești mai în formă după exersare și uneori chiar să percepi Chi-ul în palme, dar nu ai mișcări foarte multe, este mai static. La Tai Chi miști corpul ca să miști energia, dincolo stai nemișcat ca să circule energia prin interior. La Tai Chi, dacă nu te miști corect, nu circulă nici energia. Deci trebuie să te intereseze să înveți mișcările, să-ți placă această provocare, să te bucuri că înveți ceva noi.
Despre arta marţială Tai Chi Chuan
Varianta de luptă a Tai Chi-ului o găsești mai rar în ziua de azi, poți să cutreieri China în lung și-n lat și riști să nu întâlnești niciun maestru care o predă. Și aceasta oferă beneficii pentru sănătate, dar durează ani de zile să o înveți cât de cât.
Există stiluri de Tai Chi care seamănă mai mult cu o artă marţială, dar numai seamănă. Profesorul cu care am studiat stilul vechi marţial spunea că aproape niciuna nu se poate aplica realmente în luptă. Şi întrucât toate sunt bune pentru sănătate, această formă pe care v-o propun este una din cele mai uşor de învăţat şi nu are mişcări în plus care să nu adauge nimic sănătăţii organelor interne, ci doar să imite o lovitură de pumn sau de picior.
După cum vedeţi, până acum nu m-am referit la Tai Chi Chuan (unde Chuan înseamnă artă marţială sau pumn). Dar eu am învăţat şi practic şi vechea artă marţială Tai Chi Chuan (sau Tai Ji Quan), care este efectiv un stil de luptă care însă nu foloseşte deloc forţa şi se bazează pe două principii: devierea energiei adversarului şi emisia de energie. Este un stil de luptă “intern” (se bazează pe preluarea energiei adversarului sau folosirea ei împotriva lui, şi pe lovituri în care puterea vine din faptul că emiţi energie, nu din forţa musculară). Pentru a executa corect şi eficient mişcările, indiferent de viteză, trebuie să le facem într-o stare de relaxare, folosind corpul ca pe un întreg.
Tocmai pentru că totul se bazează pe curgerea energiei, lumea a transformat acest stil de luptă într-un exerciţiu pentru sănătate. Adică în multe şcoli nu se mai practică lovituri şi blocaje sau exerciţii cu un partener, ci doar o suită de mişcări executate lent, folosind respiraţia profundă, care sunt de fapt un Qigong în mişcare. Aceste suite de mişcări care seamănă cu un Kata se numesc Taolu.
În 95% din şcolile din lume se predau variante ne-marţiale, adaptate fie pentru sănătate, fie pentru competiţie. Ambele sunt bune pentru sănătate. Dar formele de competiţie încearcă să imite arta marţială, fără a putea fi vreodată aplicate în luptă fiindcă sunt truncheate, adaptate pentru spectacol. La origini, Tai Chi-ul este o artă marţială care ne învaţă să răspundem forţei prin relaxare.
Forma tradiţională de Tai Chi Chuan este frumoasă, dar este mai grea. V-o recomand dacă vreţi să învăţaţi mai mult despre corpul vostru şi cum să întâmpinaţi forţa prin relaxare. Dacă vreţi vă pot trimite la profesorul care m-a învăţat pe mine care vă poate arăta partea marţială şi cum se poate emite energia. Când înveţi forma marţială, înveţi să aplici fiecare mişcare cu un partener. De aceea în locul formelor de competiţie complicate, prefer forma veche, tradiţională, care este frumoasă, este fluidă şi în plus, chiar te învaţă să te relaxezi pentru că altfel nu îţi ieş mişcările. Mai multe despre Taijiquan ca stil de luptă aici.
Rezumat
Tai Chi cum se predă în general = sănătate + competiție => greu de învățat Tai Chi marțial, aproape uitat = sănătate + autoapărare => mai greu de învățat Tai Chi Chi Kung sau Wuji Gong = sănătate + echilibru => ușor de învățat
În concluzie
Dacă vrei să obţii beneficii pentru sănătate, îți recomand să alegi o formă de “Tai Chi” în care mişcările au fost create special ca să vindece organele interne și să deschidă meridianele.
Dacă te interesează sănătatea, Wuji Gong este mai “Tai Chi” decât Tai Chi-ul, pentru că este creat chiar de fondatorul acestuia, în timp ce majoritatea stilurilor de Tai Chi pe care le vedeţi azi au fost modificate de diferiţi profesori şi nu mai seamănă cu ce era la origine. Au existat două mari şcoli – stilul Yang şi stilul Chen, dar din câte am înţeles, nici măcar descendenţii actuali ai acestor familii nu mai predau (publicului larg) variantele autentice. Stilul Wu a fost mai puţin modificat întrucât este mai puţin cunoscut. La Wuji Gong însă, nu a avut cine şi ce să modifice întrucât nimeni nu ştia că există până în 1950, în afara unui grup foarte restrâns de practicanţi.
Azi nu e nevoie să urci un munte ca să afli unele din cele mai eficiente tehnici de Qigong. Am pregătit 5 exerciții pentru tine pe care le poți practica îndată ce le-ai citit.
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.