• Home
  • Cursuri şi exersări
  • Consiliere
  • Feng Shui şi BaZi
  • Terapie
  • Despre mine
  • Articole | Resurse
  • Contact
  • Web Design - Dan Mihăescu | VEZI PORTOFOLIUL MEU

    

    Cadou PDF: Află cum cum poţi să te odihneşti mai bine şi ai armonie în relaţii folosind direcţiile din Feng Shui

    Pe grupul meu de Facebook poţi vedea lucruri decât public pe site - materiale video sau muzică terapeutică. Unul din lucruri este PDF-ul despre direcţiile personale pe care îl poţi descărca înscriindu-te pe grup, dar vei avea nevoie şi de un cont gratuit pe site-ul bazi.masteryacademy.com ca să îţi calculezi harta natală.

    Focus, disciplină şi non-acţiune într-un non-film: The Limits of Control

    Am citit mai multe review-uri la acest film ciudat şi unic care mi-a plăcut foarte mult. Fiecare vede ce vrea în el; personal pot spune că m-a ajutat în practică. Majoritatea criticilor l-au cotat destul de prost, unii de-a dreptul s-au enervat şi cred că singurul review pe care l-am găsit care vede lucrurile cam ca mine este acesta. Aici este un alt review care priveşte mai ales partea frumoasă, dar numai din punct de vedere cinematografic. Eu văd mai mult de atât şi nu vreau să scriu un review clasic, nici pro, nici contra, ci unul cu totul deosebit: vreau să arăt aspectelele legate de energie şi meditaţie pe care le văd eu în acest film. Dacă regizorul asta a intenţionat să transmită sau nu, e mai puţin important. Poate că nici el nu ştia ce a vrut să spună, dar i-a ieşit într-un mod extraordinar.

    The Limits of Control este un film neobişnuit şi misterios, sau mai degrabă o operă de artă supra-realistă, în regia lui Jim Jarmush. Regizorul a realizat mai multe filme independente de succes pe parcursul a 25 de ani şi a colaborat cu actori de renume precum Johnny Depp şi cu muzicieni ca Tom Waits, care a apărut într-un alt film la fel de neobişnuit care mi-a plăcut foarte mult: Coffee and Cigarettes. The Limits of Control are o atmosferă hipnotică şi deosebit de statică şi ne prezintă o enigmă, un mister existenţial ale cărui întâmplări se petrec în zone pustii şi ciudate din Spania, prin oraşe ca Madrid, Sevilia şi Almería. Este aproape opusul oricăui film comercial modern. Trebuie să vă avertizez că este mai degrabă o meditaţie decât un film iar dacă nu vă place liniştea şi nu vreţi să învăţaţi despre meditaţie, percepţie, focus şi non-acţiune, nici filmul, nici review-ul meu s-ar putea să nu vă aducă altceva decât pierderea a 2-3 ore din viaţă. Dacă în schimb vă atrag aceste lucruri, filmul s-ar putea să vă motiveze legat de practica energetică şi meditaţie, aşa cum o să vă explic imediat ce termin cu partea de poveste.

    Isach De Bankolé joacă rolul unui personaj fără nume, menţionat doar în generic ca „Lone Man”, un om hotărât şi rezervat care vorbeşte puţin, poartă costume lucioase, face Qigong, ascultă muzică, nu doarme şi bea două espresso în ceşti separate. La începutul filmului, el primeşte o misiune misterioasă, după care îl urmărim călătorind prin Madrid şi încă două localităţi spaniole şi întâlnind câteva personaje enigmatice care îi dau indicii vagi despre destinaţia lui finală.

    Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este felul în care face toate aceste lucruri. De Bankolé, actorul francez de pe Coasta de Fildeş, joacă pentru a patra oară într-un film al lui Jarmush. Este incredibil cum prin simpla lui prezenţă, el poate susţine un film fără a spune decât câteva cuvinte şi fără a schiţa aproape niciun semn de emoţie. La atmosfera supra-realistă mai contribuie şi felul în care este filmat, cinematografia aparţinând australianului Christopher Doyle, totul căpătând şi mai multă culoare datorită coloanei sonore cu piese ale formaţiei japoneze Boris. Filmul începe cu citatul din epigraful poemului „Le bateau ivre” de Arthur Rimbaud: „As I descended into impassable rivers/ I no longer felt guided by the ferrymen.”

    Scenele iniţiale îl arată pe protagonist făcând Qigong într-o toaletă de aeroport. Toţi ceilalţi autori de recenzii pe care i-am citit spuneau că ar face Tai Chi. Multă lume nu ştie că Tai Chi-ul, ca stil de luptă, nu arată aşa. Într-o singură scenă el face o mişcare care arată ca „mâna norilor” din Tai Chi. Ceea ce face protagonistul seamănă mai degrabă cu unele exerciţii de Qigong (adică lucrul cu energia), iar multă lume nu crede că se poate lucra cu adevărat cu energia, de aceea înţeleg că nu le-a plăcut filmul. În unele din scene, el face ceva care seamănă vag cu forma Wuji Gong pe care o predau. Acestea fiind spuse, filmul ilustrează mai ales atitudinea impecabilă a unui om care ştie ce are de făcut şi importanţa răbdării, a meditaţiei şi a focus-ului, aşa că să mergem mai departe.

    Personajul se întâlneşte cu clientul său în lounge-ul de clasa întâi a aeroportului. Clientul, cel care îi încredinţează misiunea, este un francez misterios care vorbeşte în creolă (o limbă care mi se pare că sună incredibil de frumos). Francezul, un om foarte calm, fioros şi emanând profunzime, are şi un traducător, tot francez, care este foarte haios mai ales în momentul în care primul îl întreabă pe asasin „Usted no habla Espanol, verdad?”, iar acesta răspunde că nu, moment în care traducătorul se străduieşte totuşi să-şi îndeplinească roul: „You don’t speak Spanish, right?”, moment în care francezul misterios se uită la el întrebător, şi ambii îşi bagă ochelarii de soare în buzunarul de la costum. Urmează câteva instrucţiuni împletite cu metafore despre viaţă. Să nu vă speriaţi când auziţi frecvent în film replica „Cel care se crede superior celorlalţi trebuie să se ducă la cimitir. Acolo va vedea ce este cu adevărat viaţa: un pumn de praf.”. Această constatare sumbră îi dă francezului motivaţia să facă ceva, iar asasinului focusul şi disciplina de a duce misiunea la bun sfârşit. Dacă vă pune pe gânduri filozofice filmul, ascultaţi melodia lui Sarah Brightman – Dust in the Wind, să vă mai înveseliţi. Iar dacă tot nu merge, gândiţi-vă la ideea că un iniţiat poate vedea infinitatea şi într-un grăunte de praf. Nici profesorul lui Castaneda nu credea că lucrurile au importanţă, şi totuşi în viaţa lui totul era plin şi era un om extraordinar de puternic şi cu un umor fantastic. Revenind în aeroport, asasinul primeşte instrucţiunile încuviinţând din cap, însoţite de o ultimă precizare: „Universul nu are centru. Şi nici margini.” – aici e discutabil, dar a îneţeles el ceva, suficient ca să se descurce. Îmbrăcat într-un costum special, un albastru ca pielea de rechin, cu o singură geantă în mână, că doar nu era să aibă rucsac, el merge liniştit şi fără grabă, ia avionul, coboară din avion, ia taxiul, totul pe o piesă care dă tonul unei aventuri în linişte, răbdare şi ciudăţenie.

    Acum urmează spoilere.

    Aţi putea să vedeţi întâi fimlul, şi apoi să citiţi restul review-ului. Dacă o să vă placă, sigur va merita să-l vedeţi încă o dată. Dacă nu, atunci mai bine citiţi cărţi care vorbesc despre aceleaşi subiecte (non-acţiune, atitudinea impecabilă a unui luptător, meditaţia etc.). Personal am citit foarte mult cărţi de acest tip (cum ar fi cărţile lui Castaneda sau Peaceful Warrior), dar fimlul mi-a adus o perspectivă nouă de aceea scriu de nebun despre el, fiind singurul review pe care l-am scris vreodată până acum.

    Pe parcursul filmului, vedem personajul deseori făcând Qigong, contemplând un peisaj, mergând liniştit pe străzi sau stând întins în pat, cu ochii deschişi. Aparent nu doarme, şi nici nu prea mănâncă. Se pare că nu are nevoie decât de cofeină şi Qigong. Unul din obiceiurile sale ciudate este să comande mereu două espresso „în ceşti separate”. Când un chelner spaniol înţelege greşit şi-i aduce un espresso dublu, el se răţoieşte la el şi-l trimite să-i aducă ce a cerut. Se spune că Jarmush l-a văzut odată pe actorul de Bankolé făcând exact acelaşi lucru. Un singur review pe care l-am citit menţiona faptul că, atunci când stă întins în pat în camera sa, el de fapt contemplă sunetele de afară. Contemplarea sunetelor este o formă de meditaţie. Dar cine să observe acest lucru? Nici eu nu mi-am dat seama cu toate că predau contemplarea de acest tip. Totuşi, filmul ne oferă destule indicii, pentru că în acele scene nu se întâmplă absolut nimic decât faptul că se aud sunete. Lumina care trece peste faţa personajului arată trecerea timpului, faptul că el a stat toată noaptea treaz meditând asupra unetelor care se aud afară. Una din cele mai profunde şi puternice învăţături pe care le-am primit în ultima perioadă este aceea de a observa sunetele din exterior, mai uşurând în acest fel presiunea cauzată de supra-folosirea simţului vizual. Citiţi cartea Whisperings of the Dragon şi veţi înţelege mai multe. Un alt lucru pe care l-am observat: la sfârşitul exerciţiilor sale de Qigong, el se înclină şi spune un cuvânt care este tradus în subtitrarea pe care o am ca „Buddhist word of praise”. Pentru mine este foarte clar că acel cuvânt este Amitofo, numele lui Buddha Amithaba. Fo înseamnă Buddha în chineză. Deseori călugării care urmează un anumit gen de practici se înclină spunând Amitofo în anumite situaţii, ca o reverenţă, gest de respect, dar şi ca o chemare a puterii lui Buddha Amithaba, care (din câte am înţeles eu) este un Buddha celest, în sensul că nu a existat ca un personaj istoric vreodată. Un alt film în care vedem acest lucru este The Sorceror and the White Snake, un film despre călugări budişti care se luptă cu demoni folosind mantre. Acum, de ce un om care se duce să ucidă ar folosi o mantră, este discutabil, însă la acest moment al filmului nu ştim încă în ce constă misiunea lui. În orice caz, este posibil ca el să fie convins că misiunea lui are o motivaţie benefică.

    Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult la personaj este eficienţa şi simplitatea cu care se mişcă dintr-un loc în altul, dintr-un oraş în altul. Are doar costumul de pe el şi o geantă de voyaj pe care o cară într-o singură mână. Desigur că nu e prea bine pentru spate, dar nu puteam să ne aşteptăm acum să aibă ghiozdan, la costum. Cum încap în ea 2 costume de rezervă, este discutabil. Îmi aduce însă aminte de celebrul antreprenor şi blogger Tim Ferris care vorbea despre un tricou special pe care îl lua cu el în călătorii pentru că era atât de uşor de uscat, încât nu mai aveai nevoie să cari altceva şi arată destul de elegant chiar dacă era făcut din materiale folosite pentru echipamentul sportiv. Un alt film cu un asasin eficient în gestionarea garderobei îl arăta pe Jet Li având un dulap plin cu vreo 7 costume absolut identice. Nu-i era greu să aleagă cu ce să se îmbrace. Şi Steve Jobs obişnuia să poarte mereu aceeaşi îmbrăcăminte ca să-şi păstreze energia creativă pentru ceea ce iubea să facă, nu pentru alegerea în fiecare dimineaţă a hainelor. În camera de hotel, asasinul nostru se pune în pat, stă şi ascultă sunetele până dimineaţa, apoi se ridică, face Qigong şi iese pe uşă. Simplu. Eficient. Nu stă să se gândească „am uitat ceva?”… „stai să mă mai duc pân’ la baie”… „să mai iau o gură de apă” etc. La cafenea comandă mereu două espresso. Ştie ce vrea. Când informatorii săi îi dau câte un bileţel cu un scris codificat, el se uită câteva secunde, memorează mesajul şi apoi fără ezitare împătureşte bileţelul şi îl înghite! Îl dă pe gât cu o gură de espresso şi nu se mai gândeşte la el. Câţi dintre noi putem să ţinem minte măcar numărul de telefon al unei persoane fără să-l notăm? Ca să nu mai spun de numele persoanelor la o petrecere. Şi nu ar fi deloc greu să învăţăm să ţinem minte, pot să vă învăţ cum să vă antrenaţi memoria.

    Nu este deloc surprinzător că multora nu le-a plăcut filmul şi li s-a părut plictisitor. Eu nu zic că ar fi trebuit să le placă, aşa cum nu zic nici că lumea ar trebui să mediteze. Asta predau eu, iar pentru cine consideră că este ultil, explic întotdeauna care sunt piedicile în calea practicii, care sunt similare cu piedicile în aprecierea acestui film: mintea se plictiseşte foarte repede dacă nu este stimulată, mai ales că ne-am obişnuit cu o hiper-stimulare prin imagini din ce în ce mai violente, filme cu un ritm rapid şi cadre care se schimbă în continuu, etc. Uneori, nici măcar când ne place filmul, nu avem răbdare să ne uităm dacă nu bem şi o bere în acelaşi timp, sau dacă ne uităm ziua, o cafea. Dacă îţi place filmul, dacă ţi se arată în două ore acţiunea pe caer un om normal ar trăi-o într-o săptămână, de ce mai ai nevoie şi de o bere pe deasupra? Nu zic că nu mai beau şi eu câte o bere, dar mai şi meditez. Apreciez importanţa liniştii şi încerc să o cultiv tot mai des.

    Vă las cu un singur citat din The Opening of the Way, o carte incredibil de puternică şi care, la fel ca şi filmul, nu e pe gustul tuturor. Majoritatea oamenilor nici nu au deschiderea ca să afle că există această carte, aşa cum nu am avut nici eu în primii 5 ani de Qigong.

    În ea se spune:

    But the worst effect of all these new impulses has been the nervous imbalance which cannot tolerate silence or inactivity?these two pillars of meditation, without which one can have no true intuition or spiritual experience. It may be objected that many inspirations, inventions, and even spiritual conversions have happened suddenly, without any preceding meditation; but the objection is unfounded because, however sudden a flash of intuition, it can only be perceived by one in a receptive state, that is one capable of catching the moment of inspiration and allowing it to gestate in attentive silence. It is not difficult to show that this condition of readiness, which is stillness of the nerves and brain and heart?is hardly compatible with an impatient appetite which in modern man is exaggerated into an imperious need of the nerves and senses. For a need demands satisfaction, and the effort to satisfy it has disoriented our moral sense and our whole consciousness.
    ~ Isha Schwaller de Lubicz, The Opening of the Way

    De ce pun acest citat?

    Pentru că, dacă înţelegi importanţa liniştii, e posibil să realizezi că e mai greu să stăpâneşti meditaţia decât să te uiţi la The Limits of Control, care te poate inspira să meditezi. Deseori oamenii când aud de linişte se sperie, se sperie de vidul acela, care nu este altceva decât sursa vieţii (ceea ce accesăm noi în Wuji Gong). Filmul ăsta arată care sunt avantajele liniştii: poţi să memorezi instantaneu un mesaj, ai multă energie şi te odihneşti fără să dormi, poţi să îndeplineşti o misiune aparent imposibilă folosindu-ţi „imaginaţia” şi faci totul cu multă uşurinţă şi eleganţă. Şi în plus, nu te plictiseşti niciodată. Ăsta e mesajul pe care-l văd eu în film. Mulţi s-au plictisit uitându-se la el, dar personajul principal nu se plictiseşte, el este foarte liniştit şi sigur pe el.

    Trebuie să ascultăm Liniştea, chiar dacă nimic nu ne vorbeşte şi nimic nu ne răspunde, chiar dacă totul în noi pare stupid şi inert. Liniştea dă întotdeauna roade, dar fructele ei deseori apar în afara perioadelor noastre de linişte, în cele mai neaşteptate momente.

    - The Opening of the Way
    de Isha Shwaller de Lubicz

    Categorii:

    Categorii speciale:

    Articole pentu practicanţi

    Articole despre remedii tradiţionale