Aspecte cheie privind sănătatea corpului fizic

De când practic Qigong am căutat în continuu să aflu cele mai bune şi mai simple moduri de a întări sănătatea corpului fizic şi a întări şi echilibra energia. Practica energetică şi principiile care susţin corpul fizic merg mână în mână. Nu putem acumula energie dacă organismul e slăbit şi deshidratat. Dar mai ales, nu putem să o păstrăm! De aceea, prezint aici cheile sănătăţii fizice şi câteva metode sau opţiuni pentru fiecare aspect.

1. Apa vie şi hidratarea

Primul şi cel mai important lucru pentru sănătate este să bem apă, preferabil apă vie! Asta mi-au spus-o toţi profesorii şi terapeuţii buni pe care i-am cunoscut şi am aplicat-o constant în ultima perioadă. De atunci nu mai sunt obosit aproape niciodata.

Apa vie are următoarele caracteristici: are o compoziţie chimică optimă, are o structură benefică vieţii, este alcalină, ionizată şi are o tensiune superficială care-i permite să treacă prin membrana celulelor.

Apa vie este apa de la cele mai bune izvoare, dar dacă trăim la oraş putem să transformăm apa de la robinet în apă vie. Pentru asta, din câte ştiu eu, avem nevoie de anumite produse şi filtre, dacă nu suntem magicieni. Există metode ieftine care fac o treabă decentă, şi metode mai scumpe care fac o treabă excelentă. În articolul următor voi vorbi despre apa vie. Aici vreau să vă ofer câteva principii de bază despre când şi cum e bine să bem apă.

Ideal ar fi:
– să bem cam 2 litri de apă vie pe zi, cantitate care diferă în fucnţie de greutatea fiecăruia
– dimineaţa imediat după trezire (în primele 10 minute) – măcar 500ml.
– apa se bea cu 20-30 de minute înainte de orice masă şi la 2 ore după masă
– apa vie nu trebuie atinsă cu linguriţe de metal sau fiartă, mai ales în recipiente de metal
– apa nu trebie ţinută în sticle de plastic decât dacă sunt BPA-free

Fiecare aspect va fi detaliat şi motivat pe scurt în articolul despre apa vie, precum şi modul de preparare a acesteia. Apa de la robinet este apă moartă, dar şi cea de la PET. Putem folosi filtre pentru a elimina ceea ce este nociv, dar mai sunt paşi de urmat pentru a transforma o apă moartă, dar pură, în apă vie.

Alimentaţia bogată în nutrienţi şi energie

Alimentaţia sănătoasă ne ajută să ne refacem şi să ne întărim corpul şi esenţa corporală (numită “jing” în Qigong). Esenţa este cea care este transformată în energie (Qi) atunci când energia scade prea mult. De aceea, este important să ne hrănim bine dacă vrem să putem aduna energie şi să nu ne consumăm rezervele corpului, ceea ce duce la îmbătrânire.

Alimentaţia optimă pe care o recomandă majoritatea terapueţilor şi practicanţilor puternici, pe are am adoptat-o şi eu, este cea vegană (eventual consumând uneori peşte şi ouă), precum şi alimentaţia vegană crudă (raw food), care însă nu este atât de uşor de menţinut.

Mâncarea crudă este bogată în enzime şi energie. Mâncarea gătită este şi ea ok dacă este consumată imediat după ce a fost gătită, preferabil nu în vase de metal. Eu folosesc o oală de teracotă şi una de ceramică (cu metal la bază), ambele mergând puse direct pe flacără. Gustul mâncării este mult mai bun, nu lipesc şi ţin preparatele calde mai mult timp. Metalul, fiind conductor, preia ionii negativi din mâncare, aceasta devenind hrană moartă.

Sunt câteva super-alimente pe care le recomand în articolul despre mâncare, printre care menţionez: surse importante de calciu, magneziu şi/sau zinc: chimenul, lintea, susanul ne-decorticat sau negru şi seminţele de dovleac; alimente foarte alcaline sau bogate în proteine: spirulina, seminţele de cânepă, spanacul şi Quinoa; condimente şi rădăcini cu efect puternic anti-inflamator: tumericul şi ghimbirul, şi multe altele.

Esenţial este însă să eliminăm treptat în primul rând trei lucruri, un sfat pe care nu îl îndulcesc deloc, deşi în principiu sunt pentru echilibru. Aceste trei lucruri sunt zahărul, lactatele (mai ales cele provenite de la vacă, oaia şi capra fiind mult mai bune) şi carnea (în afară de peşte). Zahărul face ravagii în organism, lactatele produc şi ele 100 de probleme, iar calciul din laptele de vacă nu se asimilează, lucru pe care îl ştiu din mai multe surse diferite.

Mai sunt câteva alimente foarte dăunătoare dar pe care le putem consuma dacă vrem neapărat, dar alegând surse mai de calitate. Cafeaua proastă trebuie evitată, mai ales cea de la dozator cu “lapte”, întrucât are foarte multe e-uri. Cafeaua ideală este cea proaspăt prăjită, proaspăt măcinată (adică imediat înainte de a fi pusă în espressor sau în ibric) şi soiul în sine să fie cât mai de calitate. Cafeaua proastă poate slăbi organimsul n multe feluri. În primul rând scade vibraţia pentru mai multe zile la rând, apoi ne agită, stimulând inima şi astfel rănind energia rinichilor, ne deshidratează şi ne agită mintea. O cană de cacao, pe de altă parte, oferă o stimulare mai senzuală, mai generală, nu doar un “şut în fund” ca în cazul cafelei. Stimulentele de orice fel (ceai negru şi verde, cacao) de asemenea ne deshidratează şi ne agită, dar binen-ţeles că nu e o mare problemă dacă bem un ceai verde pe zi sau o cacao. Ele trebuie contrabalansate însă de o alimentaţie alcalină şi o hidratare intensă. Iar dacă bem alcool, ideal ar fi să fie un vin roşu foarte bun, întrucât acesta este chiar alcalin şi vibraţia unui vin bun este destul de bună. În beri, nu poţi să ştii ce porcării pun producătorii, iar tăriile produc foarte multă aciditate. De asemenea, după două beri e foarte greu să mai bei suficientă apă ca să te re-hidratezi, dar după două pahare de vin e simplu. După părerea mea acesta e singurul viciu din cele enumerate care chiar are şi aspecte pozitive, pentru că ne relaxează şi poate să ne ajute să ne echilibrăm în anumite situaţii. Un vin de calitate începe de la 20 de lei sticla (sau 50, după unii), aşa că e mai bine mai puţin şi mai rar, decât mult şi prost.

Liniştea

În medicina chineză se spune că există două condiţii pentru sănătate: 1) liniştea interioară şi 2) organele interne să aibă suficientă energie. Prin urmare, dacă putem avea momente de linişte în timpul zilei, ne putem menţine echilibrul, iar meridianele energetice se vor deschide şi vor transporta în mod optim excesul de energie acolo unde este nevoie. Organele interne se vor regla unul pe celălalt. Liniştea şi repausul întăresc rinichii, bateria energetică a organismului. Iar unul din cele mai importante aspecte este echilibrul dintre apă şi foc. Rinichii reprezintă apa şi sunt hrăniţi de linişte şi repaus, iar inima reprezintă focul şi este hrănită de împlinire, dar focul inimii este intensificat de către agitaţia mentală. Dacă focul inimii este în exces, el se întoarce împotriva rinichilor şi totul o ia razna. De aceea, datorită stilului de viaţă al omului modern, liniştea este una din cheile menţinerii sănătăţii.

Protecţia faţă de radiaţii

Trăind la oraş, este esenţial să ne protejăm de radiaţiile care ne înconjoară aproape peste tot. Nu este greu şi nu ia timp – e uşor dacă ştii ce să faci. Este bine de ştiut că telefoanele mobile ne pot afecta chiar şi de la trei metri, de aceea este bine când suntem într-o casă să le lăsăm pe hol sau cât mai departe de noi. Mai multe în articolul despre radiaţii. Important este de ştiut că există dispozitive şi pietre naturale care ne pot proteja. Unul din cele mai elegante remedii este o sferă de Shungit, Obsidian sau Turmalină neagră, care poate fi ţinută pe birou sau în geantă. Este bine să alegem să dormim sau să facem exerciţii în locuri cât mai curate, fără reţele wireless şi fără a avea telefonul lângă noi. Iar practica oricărui exerciţiu energetic este mult mai puternică la munte sau cât mai departe de oraş.

Conectarea cu Pământul şi cu Soarele

În Qigong urmărim să devenim un canal şi un receptor pentru energiile Cerului şi ale Pământului. Prin Cer înţelegem energia benefică din afara planetei noastre, şi cel mai simplu este să ne conectăm cu Soarele nostru, dacă nu chiar cu Centrul Galaxiei. Putem să ne conectăm cu Soarele prin intenţie sau prin tehnici precum Sungazing. Cu Pământul putem să ne conectăm mergând desculţi, punând palmele pe pământ sau plimbându-ne prin parc, dar şi prin intenţie.

Mişcarea şi relaxarea

Mişcarea este necesară chiar dacă mâncăm sănătos şi practicăm o tehnică energetică, întrucât doar micarea pune în circulaţie limfa. Există două sisteme circulatorii, cel sanguin şi cel limfatic, iar limfa nu are o pompă care să o mişte aşa cum sângele are ca pompă – inima.

Practica unei tehnici energetice precum Qigong, Yoga sau Wuji Gong

Chiar dacă ţinem cont de toate recomandările privind apa, mâncarea, respiraţia şi somnul, eu cred că este important să praticăm măcar o tehnică de lucru cu energia pentru a ne susţine sănătatea pe toate planurile. Eu nu aş putea sta fără să practic Qigong, pasele magice şi meditaţia, şi vă asigur că aceste lucruri nu îmi consumă timp, ci mă ajută să îl economisesc şi să mă bucur mai mult de el. Eu predau o serie de mişcări numită Wuji Gong. Se spune că unul din maeştri din lineajul nostru (cu 4 generaţii înainte de cel de la care am învăţat eu) s-a vindecat de cancerul la ficat practicând Wuji Gong în timpul Revoluţiei Chineze. Efectele pentru sănătate şi vitalitate sunt fantastice (acest lucru îl spun din proprie experienţă, ca şi toţi elevii mei care practică) şi orice poate practica, indiferent de vârstă, de afecţiune sau de starea interioară.

Trebuie să ascultăm Liniştea, chiar dacă nimic nu ne vorbeşte şi nimic nu ne răspunde, chiar dacă totul în noi pare stupid şi inert. Liniştea dă întotdeauna roade, dar fructele ei deseori apar în afara perioadelor noastre de linişte, în cele mai neaşteptate momente.

- The Opening of the Way
de Isha Shwaller de Lubicz

Categorii:

Categorii speciale:

Articole pentu practicanţi

Articole despre remedii tradiţionale