Despre importanța și avantajele alegerii unei date favorabile

Ca profesor de meditație și tehnici energetice, principala mea treabă este să predau modul în care putem să ne simțim din ce în ce mai bine indiferent de influențele exterioare și să reușim să fim împliniți, atât privind viața interioară, cât și în acțiunile exterioare. În meditație și în celelalte practici, una din principalele abilități pe care le urmărim este să avem o atitudine calmă și încrezătoare indiferent ce se întâmplă în exterior și să efectuăm o tehnică având certitudinea că vom reuși, chiar dacă este gălăgie în jur, chiar dacă suntem afară și bate vântul sau este frig, etc. Totuși, a observa condițiile exterioare sau natura în mod detașat îți permite nu doar să fii mai eficient și mai puțin vulnerabil la influențele exterioare, ci și să înțelegi mai bine ritmurile de funcționare ale naturii și să profiți uneori de aceste influențe exterioare în avantajul tău. Un inițiat nu este determinat de astre, dar poate să țină cont de influența lor dacă dorește și atunci când consideră că este cazul.

De exemplu, ritmurile lunii influențează mareea, dar influențează și inflamațiile din corp. Exploziile solare pot provoca agitație sau insomnie, etc. Atunci când mergi cu mașina pe ploaie, frânezi altfel decât atunci când este uscat, iar iarna îți iei cauciucuri de iarnă la munte. În mod similar, eu consider că este important să ținem cont de influențele și de ritmurile naturii atunci când vrem să fim mai sănătoși sau să avem mai mult succes în acțiunile exterioare, cum ar fi lansarea unui business, când ținem un curs sau dăm un concert sau chiar când vine vorba de începerea unei cure de detoxifiere sau de slăbire.

În metafizica chineză, bazată pe aceleași principii ca și acupunctura, Qigong și medicina chineză, există mai multe arte care se ocupă cu selectarea datelor. Una dintre ele este numită ZeRi. De asemenea, prin astrologia chineză BaZi, pe care o studiez în această perioadă, se pot alege zile care să nu intre în conflict cu harta natală a persoanei care acționează sau cu energia anului.

În ce situații se folosește alegerea unor date favorabile?

Cea mai evidentă situație este atunci când facem o acțiune punctuală, care durează doar câteva ore, cum ar fi o conferință, un concert, când mergem la un interviu (dacă avem de ales), când dăm un telefon sau când trimitem o propunere de afaceri cuiva, etc.

Situația la care multă lume nu s-ar gândi în mod intuitiv este cea în care începem un proiect care va dura o perioadă foarte mare de timp. Este vorba, practic, de momentul în care punem prima cărămidă. Vreau să clarific mai multe lucruri legate de momentul începerii unei activități.

Ce reprezintă de fapt un început?

Chiar dacă un proiect va dura luni de zile sau chiar ani, din ce am studiat eu până acum, momentul începerii lui poate influența întreaga lui desfășurare. Un site, de exemplu, este posibil să existe pe toată durata vieții proprietarului, dar momentul lansării oficiale a site-ului este mai important decât momentul în care se publică apoi fiecare articol pe parcursul timpului. Iată câteva exemple pentru a înțelege mai bine ce anume poate fi considerat un început:

– momentul în care te întâlnești cu cineva pentru o discuție sau negociere importantă
– momentul în care pleci într-o călătorie
– momentul în care cumperi o casă
– momentul semnării unui contract
– momentul primei lecții de condus
– momentul în care începi să înveți ceva (chineza, să cânți la un instrument, programare, etc.)
– momentul în care anunți un eveniment prin e-mail sau la tine pe site. În același timp, momentul în care începi să scrii anunțul nu este considerat începutul (deși este posibil să conteze și el într-o anumită măsură)
– momentul în care faci o modificare majoră la site, de exemplu, când schimbi header-ul sau când îl muți la altă companie de hosting, când îi schimbi numele, etc.
– momentul în care publici un articol pe blog. Din nou, din ceea ce știu eu, nu se pune o importanță foarte mare pe momentul în care îl scrii sau în care îl salvezi, cu toate că, fiind web designer și programator, eu știu că în momentul în care în WordPress salvezi un articol ca “Draft”, dacă cineva ar ști adresa sau ar avea link-ul către articol, ar putea să intre și să îl vadă ca și cum ar fi deja publicat. Totuși, atâta timp cât nimeni nu știe despre el, nu am primit nicio informație care să susțină că acela ar fi momentul important. Contează când îl faci vizibil.
– momentul începerii unei cure de slăbire sau detoxifiere
– momentul în care renunți la un obicei nedorit (sunt anumite zile în care este mai ușor să te lași de un obicei, pentru că energia zilei te susține)
– momentul când începi prima dată să lucrezi cu un client (chiar dacă ați mai vorbit înainte la telefon). Ca freelancer, unul din cele mai importante lucruri care te poate ajuta să ai succes este să te întâlnești cu clienții noi în zile și ore favorabile (dacă pot și ei, desigur) și să îți anunți și organizezi evenientele în zile favorabile.
– momentul în care ții efectiv un curs. Din nou, aici este un skepsis. Chiar dacă anunți cursul într-o zi bună, eu am învățat că este important și momentul în care are loc cursul, chiar dacă te interesează mai ales să se înscrie mulți oameni (nu neapărat să iasă bine – să spunem că ești suficient de bun încât nu are cum să iasă prost). Dar dacă ziua în care are loc cursul e o zi mai proastă, în perioada dinaintea cursului se pot înscrie mai puțini oameni. Poate că te incomodează pe tine, destul de mult, să ții cursul într-un anumit weekend și ai prefera să-l ții într-o zi mai puțin bună fiind sigur că oricum va ieși bine, dar e util de știu, poate, că deși tu ar urma să ții un curs extraordinar, faptul că ziua nu e bună poate să însemne că n-o să ai cu cine să-l ții, sau că nu vor fi suficienți participanți pentru a se asigura o dinamică optimă (poate e un curs de dezbatere, de NLP sau de dans, etc)

Cum altfel te ajută o dată favorabilă, pe lângă mărirea șanselor de succes?

O dată favorabilă poate să te ajute:
– să meargă treaba bine, rapid, eficient și plăcut
– să se întrunească mai ușor condițiile necesare (cum era, în exemplul unui curs, să vină suficienți participanți)
– după ce realizezi un proiect, să nu apară probleme ulterior
– ca acea activitate să dureze mai mult timp (de exemplu, dacă începi să înveți ceva într-o dată bună, îți va fi mai ușor să perseverezi un timp îndelungat sau până obții măiestria)
– ca oamenii ceilalți cu care interacționezi să nu fie nervoși, agitați sau puși pe ceartă
– să nu se întâmple ca oamenii să anuleze sau să se răzgândească, sau să aibă o problemă care, în mod obiectiv, să-i oprească să ajungă la întâlnire
– să te concentrezi mai bine și ceilalți să se concentreze mai bine și să aveți idei mai bune. Din nou, aici sunt aspecte care nu sunt ușor de dedus în mod logic: există situații în care o acțiune nu are cum să eșueze, de exemplu când vrei să ajuți un prieten bun cu o traducere sau cu un site și vă întâlniți pentru asta. Îți este prieten, nu o să se supere pe tine și oricum o faci gratis, deci nu prea pare că ar avea ce să meargă prost. Dar dacă este o zi proastă, s-ar putea să îți fie mai greu să te concentrezi și să faci o prostie și să îi strici acel ceva pe care încercai să-l repari, sau s-ar putea ca treaba să dureze mai mult decât aveți la dispoziție și să rămână în pom. Dacă îți este total indiferent când vă întâlniți, dacă ai timp și și el are timp, poate merită, așa într-o joacă, să zici “hai mă să ne vedem totuși vineri, nu joi, și să nu ne vedem la 10, ci la 12:30, ca să terminăm mai repede și să ne mai și distrăm după”

Trebuie să ascultăm Liniştea, chiar dacă nimic nu ne vorbeşte şi nimic nu ne răspunde, chiar dacă totul în noi pare stupid şi inert. Liniştea dă întotdeauna roade, dar fructele ei deseori apar în afara perioadelor noastre de linişte, în cele mai neaşteptate momente.

- The Opening of the Way
de Isha Shwaller de Lubicz

Categorii:

Categorii speciale:

Articole pentu practicanţi

Articole despre remedii tradiţionale