Sunt Dan Mihăescu, instructor Qigong, terapeut şi consultant holist

Focusul meu este să îţi ofer susţinere ca să ştii ce să practici, cum, cât şi în ce ordine, astfel încât să ai rezultate maxime.
Predau de 9 ani practicile orientale de cultivare a energiei si echilibrului. Învăţăturile autentice ale tuturor lineajelor se bazează pe ceea ce este universal, nu pe invenţia unor anumiţi oameni, maeştri sau nu. De aceea, ele sunt perfect compatibile între ele.

Sunt instructor certificat Wuji Gong, aceasta fiind principala tehnică de Qigong pe care o predau, întrucât este eficentă şi îi ajută cel mai mult pe elevii începători. Ea datează până la fondatorul Tai Chi-ului, Chan San Feng. Păstrat secret timp de 800 de ani, Wuji Gong a fost dezvăluit lumii de către maestrul chinez Zhu Hui, de la care a învăţat Michael Winn, coordonatorul Unversal Healing Tao USA.

De la Risvan Rusu am primit iniţierile în terapia energetică şi mentală Hermetică, precum şi iniţierile Reiki Usui și Karuna Reiki®. El este medic şi maestru în mai multe sisteme, fiind unul din cei mai buni terapeuţi din lume şi îl găsiţi pe reikilight.ro. Îndrumarea primită de la el pe parcursul a zeci de seminarii în ultimii 3 ani mă ajută să le ofer elevilor mei cele mai accesibile unelte de dezvoltare personală şi energetică, datorită domeniului vast de cunoaştere pe care am avut ocazia să-l parcurg.
Am luat de asemenea cunoştinţă cu învăţăturile de bază ale unei linii şamanice autentice învăţând că nu poti opri mintea cu mintea, ci numai prin starea de observator. Am învăţat de asemenea multe despre lucrul cu elementele naturii, cu Pământul şi cu Soarele, precum şi despre alchimia interioară (Nei Gong). De aceea, acum pot să ajut pe oricine, dacă am 20-30 de minute la dispoziţie, să-şi oprească mintea şi dialogul interior şi să perceapă energia în tot corpul, chiar dacă acea persoană consideră că are o minte agitată şi că nu se poate linişti.
În urma cursurilor de Qigong cu mai mulţi profesori deosebiţi cărora le sunt recunoscător, am învăţat cel mai mult despre organele interne şi cum ne influenţează comportamentul şi acţiunile şi am învăţat că dacă îi ajuţi pe alţii, practica ta merge mult mai bine şi eşti susţinut de către Cer.

Am studiat o perioadă forma veche de luptă Taijiquan, stilul Yang, aproape pierdută în 99% din şcolile din lume.
Studiez astrologia chineză BaZi şi arta analizei locuinţei (Feng Shui)
Sunt profesor Reiki Usui şi Karuna Reiki, sisteme pe care le folosesc în terapie
Sunt Consilier pentru dezvoltare personală în urma cursurilor cu Mugur Bădărău (Brainevo.ro) şi
NLP-Master IANLP în urma cursurilor susţinute de Cristian Mihai. M-au ajutat de asemenea participările la cursuri de respiraţie constientă Rebirth si meditatiile dinamice create si inspirate de OSHO, iar în ultima vreme combin practicile energetice cu antrenamentul fizic şi alergarea.

Câteva diplome:

Ce spun clienţii mei:

Cautam echilibrul in viata mea si l-am gasit. Dan m-a ajutat sa evoluez si sa descopar, prin exercitiile pe care le facem impreuna, ca pot fi mai calm, relaxat, focusat pe ce fac, constient, cu mai multa energie. Exercitiile se fac avand o anumita stare interioara si practicand am dezvoltat abilitati necesare in viata de zi cu zi.

Eram in cautarea unei persoane care sa ma invete cum sa am energie toata ziua in activitatile pe care le desfasor, sa fac si miscare dar nu sa merg la sala. Voiam altceva…Dan mi-a aratat cum sa imbin forta cu relaxarea, miscarea cu respiratia; emana mult optimism si este foarte rabdator , dornic sa iti impartaseasca din experientele lui. Ii multumesc ca m-a ajutat sa readuc armonia in viata mea!

Cand am inceput cursul de Qi Gong cu Dan, nu stiam mai nimic despre asta. Pot spune ca am avut parte de o introducere eficienta si care m-a facut sa vreau sa continuu. Dan e un instructor orientat spre elev, mereu a fost atent sa corecteze pozitia mea corporala sau sa imi explice termeni sau notiuni astfel incat sa inteleg mai bine procesul. Diminetile in care plec din Herastrau sunt cele in care ma simt mai linistita, incarcata cu energie si pregatita pozitiv pentru o noua zi. Desigur, rezultatele presupun ca fiecare elev sa exerseze individual si sa fie consecvent, asta depinde de fiecare. Dupa o luna de la inceputul cursului, eu simt schimbari in bine in corpul meu dar si in general in unele atitudini (rabdare, cum ma pozitionez fata de unele situatii incordate). Totusi cea mai mare schimbare, cea mai importanta pentru mine, o consider pe cea legata de respiratie: pentru prima data am inteles ca aproape o viata intreaga am respirat .. gresit, sau oricum nu in modul firesc. In timpul cursului de QiGong si dupa alte lecturi despre terapii energetice, am inceput sa respir corect. Asta mi se pare cel mai important lucru pe care l-am insusit pana acum.

Cred ca Dan e un instructor potrivit pentru oricine vrea sa inceapa practicarea Qi Gong-ului, e atent, pozitiv, deschis si bine documentat.

aprecieri de la cursanţi

Am inceput cursul de Tai chi cu Dan intr-o perioada cam dificila din punct de vedere personal; m-am gandit, pur si simplu, sa incerc si asa ceva. Ma bucur ca am facut-o, pentru ca mi-am dat seama cat de mult am de “lucrat” la multe aspecte pe care credeam ca le stapanesc. In plus, energia si starea pozitiva cu care ma incarc dupa fiecare sedinta in Herastrau, ma indeamna sa ma tin serios de acest curs.

Dan este un profesor excelent, intotdeauna cu ochii pe elevi, corectand postura si explicand cu rabdare fiecare miscare (pozitie, scop, rezultat). Si, cel mai important, este mereu pregatit sa raspunda avalansei mele de “de ce”-uri 🙂 Iar pentru mine asta este esential. Recomand cursurile de Tai Chi si Qigong tinute de Dan tuturor celor care vor sa faca o schimbare, pornind de la transformarea propriului mindset.

aprecieri de la cursanţi

Am incercat sa invat Tai Chi (13 forme)* timp de citeva luni si invatam greu miscarile si le uitam repede. Cind am lucrat cu Dan, datorita cunostintelor si blindetii cu care mi-a explicat, le-am invatat repede si le practic cu placere.

aprecieri de la cursanţi

Trebuie să ascultăm Liniştea, chiar dacă nimic nu ne vorbeşte şi nimic nu ne răspunde, chiar dacă totul în noi pare stupid şi inert. Liniştea dă întotdeauna roade, dar fructele ei deseori apar în afara perioadelor noastre de linişte, în cele mai neaşteptate momente.

- The Opening of the Way
de Isha Shwaller de Lubicz

Categorii:

Categorii speciale:

Articole pentu practicanţi

Articole despre remedii tradiţionale